
Totul incepe frumos.Soarele e o minge grasa ,rumena ce se inalta spre cer ca spre viitor lasand in urma o dara de intuneric care parca reprezinta trecutul neclar ,acoperit de ceata anilor.Cerul zambeste binevoitor .Nici un nor pe cer.Pana si natura s-a prins in hora verii .Muntii arata ca niste batrani intelepti care au incaruntit de trecerea timpului.Ei poarta n spate istoria poporului roman si poate chiar si mai mult.Chiar daca stiu ca sunt niste locuri deosebite invaluite in magia prezentului si a viitorului ,pe mine parca nu ma atrage asa mult ca marea.Mie muntii mi se par niste stanci mari ,plictisitoare care nu fac nimic acoperite mereu si mereu cu aceleasi paduri.(Iubitorii de munte sper sa inteleaga ca este doar parerea mea.)
Familia mea iubeste foarte mult drumetiile asa ca aproape in fiecare weekend mergem la munte.In acest weekend insa eu nu m-am mai simtit asa bine.
La ora 12 la pranz am mancat o inghetata care din pacate era expirata.Nu avea gust rau dar pentru stomacul meu a fost destul.La 12:30 ma plimbam pe la suveniruri .Trece un motociclist si ma intreaba:"Te duc undeva?".Eu chiar in acel moment vomit.EL:"Sa inteleg ca nu".Eu:"Ai inteles bine".Toata ziua am vomitat de 5 ori si aproape am cazut din picioare.Ca sa numai mentionez ca ma durea maseaua si gatul .
Am avut o zi de neuitat.Cand am ajuns acasa in aceea seara am facut temperatura dar asta nu conta.Eram acasa.Era cel mai frumos sentiment pe care l-am simtit.





